Imunitate – amestec de uleiuri esențiale pentru imunitate
69 lei
Un organism puternic, cu un sistem imunitar pus la punct, este ceea ce ne dorim cu toții. Pentru că asta înseamnă sănătate și rezistență în fața provocărilor venite din mediu, iar sănătatea este probabil cel mai mare deziderat al tuturor. Vorba aceea: ”Dă-mi, Doamne, sănătate, că apoi mi le fac pe toate”.
Sinergia Imunitate a fost creată astfel încât să răspundă mai multor criterii care, împreună, contribuie la menținerea imunității la cote înalte. Palierele pe care acționează sunt:
- * odihna și relaxarea – știm cu toții că oboseala și stresul sunt printre cei mai mari inamici ai organismului, căci deschid larg ușa inamicilor sănătății, indiferent de ce natură sunt aceștia. Sinergia Imunitate conține uleiuri esențiale ce contribuie la relaxarea, detensionare și sprijină somnul odihnitor
- * optimismul și gândirea pozitivă – când avem o abordare optimistă asupra problemelor, totul pare să se rezolve mai repede, mai ușor și mai bine. Sinergia Imunitate are o aromă ce induce o stare de spirit bună și un moral ridicat
- * igiena – când ne preocupăm de curățenia din mediul nostru ambiant, lăsăm loc prea puțin agenților patogeni să se dezvolte și să ne atace. Sinergia Imunitate conține uleiuri esențiale cunoscute pentru acțiunile lor antivirale, antibacteriene, antimicrobiene, antiseptice.
- * buna funcționare a sistemelor corpului – digestiv, respirator, muscular și pielea, prima barieră de protecție împotriva amenințărilor externe. Sinergia Imunitate conține uleiuri esențiale ce sprijină toate aceste funcții, dar și buna funcționare a organismului per ansamblu.
Ia, așadar, Imunitatea din sticluța cu esențe aromate!
- Descriere
- Informații suplimentare
- Recenzii (0)
Descriere
Imunitatea – o chestiune mereu la modă, dar mai ales în sezonul rece. Ce înseamnă de fapt imunitatea? Dicționarul explicativ al limbii române spune că imunitatea reprezintă capacitatea de rezistență a organismului față de acțiunea agenților patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. uleiuri esențiale pentru imunitate
Cum dobândim această imunitate? Sfaturile medicilor și terapeuților specializați pe diverse ramuri sunt multe și variate. De la somn și odihnă, nutriție variată și sănătoasă, sport, igienă, până la gânduri pozitive și echilibru între diferitele arii ale vieții.
Sinergia ZeNN Imunitate vine ca cireașa pe tort și înglobează o bună parte dintre aceste sfaturi. Iată cum.
Uleiuri esențiale pentru imunitate
Tămâia
Un panaceu în lumea aromaterapiei, uleiul esențial de Tămâie bifează mai multe capitole ale imunității. Relaxarea, odihna, meditația, sănătatea fizică sunt câteva. Bun imunostimulant, acționează cu succes asupra întregului organism. Contribuie la sănătatea pielii, prima barieră de apărare a organismului de amenințările externe. Sprijină digestia, funcția respiratorie, atenuează încordarea și durerile din mușchi și încheieturi. Calmează mintea, ajută focusarea și meditația. Atenuează fricile, anxietatea, depresia. Favorizează vindecarea emoțională pe toate nivelurile, ceea ce contribuie la buna funcționare a organismului per ansamblul său.
Bergamota
Veselă și versatilă, Bergamota ne dă o stare de bine de la primul iz. Unul dintre cele mai recomandate uleiuri esențiale pentru suflet și emoții, Bergamota oferă un bun sprijin sistemului imunitar prin toate acțiunile sale. Studiile au pus în evidență potențialul său antiviral, în special împotriva virusurilor gripale. Susține, ca si tămâia, sănătatea pielii. Detensionează musculatura, contribuie la buna funcționare a sistemului digestiv și respirator. Ajută fără doar și poate sistemul nervos și toate manifestările emoționale, întorcând de la negativ spre pozitiv.
Arbore de ceai
Un ulei esențial ce nu mai are nevoie de nicio introducere pe parte de dezinfecție, curățare și ținere la distanță a microbilor. Este binecunoscut datorită proprietăților sale de a întări sistemul imunitar, de a opri dezvoltarea și proliferarea virusurilor, de a distruge bacteriile și agenții patogeni din aer și de pe suprafețe. Este util în probleme ale pielii și folositor în afecțiuni ale sistemului respirator. Difuzat în încăperi, ajută la curățarea aerului și stoparea răspândirii agenților patogeni.
Lămâia
Un alt ulei esențial versatil, des utilizat de iubitorii de aromaterapie. Cu o aromă plăcută, proaspătă, veselă, duce bună-dispoziție și ajută la alungarea stărilor negative. Aduce claritate în gândire, ajutându-ne să vedem lucrurile mai limpede și să luăm cele mai bune decizii. Fiind foarte bun dezinfectant și purificator, uleiul esențial de lămâie e util atât în menaj (pentru curățirea suprafețelor precum mese, blatul și ustensile de bucătărie, gresie, faianță), cât și în dezinfectarea aerului, când e folosit în difuzorul pentru aromaterapie. Sprijină imunitatea, astfel că și-a găsit locul perfect în sinergia Imunitate.
Pin
Pentru că imunitatea și sănătatea sunt strâns legate de o respirație adecvată, uleiul esențial de Pin era un element necesar într-o sinergie pentru un organism puternic pe toate planurile. Puternic antiseptic pulmonar și decongestionant, Pinul este la loc de cinste în rândul uleiurilor esențiale de folosit în perioadele cu răceli și gripe, dar și în sezoanele când alergenii din aer ne pot cauza neplăceri. Poate fi de ajutor în curățarea minții de ”deșeuri”, dar și la curățarea unui spațiu (interior sau exterior corpului) de negativitate. Aroma sa lemnoasă, proaspătă, aduce bună-dispoziție și ajută la combaterea oboselii și epuizării.
Cum se folosește? uleiuri esentiale pentru imunitate
Vezi rețeta Imunitate.
Precauții:
Folosește cu prudență și observă reacțiile corpului la fiecare folosire. Întrerupe folosirea la primul semn de neplăcere. Nu folosi dacă ai avut antecedente negative cu oricare dintre uleiurile din amestec.
Nu aplica pe piele nediluat! Datorită conținutului de Bergamotă și Lămâie, amestecul este fototoxic. Respectă cantitățile recomandate în rețetă și nu depăși aceste cantități. Nu aplica pe zonele de piele neacoperite de îmbrăcăminte. Evită expunerea la soare sau lumină UV timp de 12-18 ore după aplicare pe zone neacoperite de îmbrăcăminte.
Consultă un doctor înainte de a folosi acest amestec dacă te afli (sau persoana care va folosi acest amestec se află) într-una dintre aceste situații:
- femeie însărcinată sau care alăptează
- boli cronice sau acute, cu sau fără tratament medicamentos
Dacă ai piele sensibilă sau probleme de piele, folosește concentrații mici de uleiuri esențiale și testează întâi pe o porțiune mică de piele.
Pentru copii mai mici de 6 ani, folosește doar prin difuzare cu ajutorul unui difuzor pentru uleiuri esențiale.
Ce conține?
Uleiuri esențiale 100% pure, naturale și terapeutice de Bergamotă (Citrus bergamia), Tămâie (Boswellia carterii), Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia), Lămâie (Citrus limon), Pin (Pinus sylvestris).
Informații suplimentare
Cantitate | 10 ml |
---|
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.